De la o vreme incoace, avand
aparatul de tras poze stricat, bazaind nevolnic si dand din obiectiv zadarnic,
am concluzionat ca e timpul sa mai si povestesc ceea ce imaginile graiesc
singure, dand-o pe aia batraneasca de la gura sobei, care cica se pastreaza mai
abitir ca orice imagine inramata. Asa ca mai voi stradui a pune in cuvinte ceea
ce netrebnicul de aparat refuza sa zugraveasca in imagini, cu bazaitul lui cu
tot.
Momit de vremea buna prezisa pentru
munte, ma hotarasc de cu seara, dupa un indelungat rationament marca Becks, sa
purced spre stravechea cetate a Kronstadtului, marginita de suficienti munti si
muntisori sa o faca leagan de zbor planat, inca de pe vremurile cand oamenii nu
stiau asta si nici nu o banuiau. Tot momiti de vremea buna si dorinta de nou,
localnicii zborului, au decis si ei sa se mute, daca saptamana trecuta
cucerisera estul, acuma mutau teatrul de operatiuni mai la nord, in tara
gulasului si a limbilor straine. Asa ca
impartind din dorinta lor de varietate, dar si animat nitel de efectul pastoral,
zis si de turma, ii urmez supus pe drumul ales, inaintand printre campuri de
cartofi, gata copti si dealuri domoale, care incep deja sa poarte hainele
toamnei. Sf. Gheorghe, Tusnad, chiar ala
cu apa minerala si cu baile, sate cu nume izvorate din acelasi tata Bicfalau, radarul,
Micfalau,, Sansimion, radarul, cat o fi fost la ora ?!Daca nu m-a oprit
inseamna ca e de bine, Sancraieni si in sfarsit Ciuc. Miercurea Ciuc.
Cum necum cei din urma vor fi cei
dintai, asa ca desi bajbai prin Miercurea dupa un anume magazin, unde stiu eu
ca se gaseste o anume ciucalata cu profil local, fara sa-l gasesc ,ajung pe
dealul Sumuleului singur, dupa cum cred eu la inceput. Unde or fi brasovenii ? Si
ce or face prin targ ?
Demn urmas al lui Stefan, isi face
aparitia un zburator din Vaslui, animand singuratatea locului si a brazilor,
vesnic iubitor de natura si frumos, amusinand dupa vuietul padurii, element
esential in ecuatia aprecierii conditiei de zbor. Eu si mai dornic de natura si
frumos, dar toate astea vazute de sus, urc dealul, unde gasesc un deltaplan
solitar, in stadiul de asamblare deocamdata. De ce ne-ar mira cand
Sumuleul este si el din acelasi leat cu
Brasovul la capitolul istorie si a fost odata patria deltaplanelor ? Dar ce-ar
fi daca si parapantele noastre ar trebui tot asa montate inainte de zbor, si
cand ti le livreaza cei de la fabrica sa zica asa: ia si matale fasul asta,
atele astea, ia si doua papiote, na si bucatile astea de plastic, le montezi tu
inainte de zbor, n-ai cum sa gresesti. Acele de cusut nu sunt incluse in
pachet, iti iei si singur.
Eh, padurea aceea mai zice si
de-ale ei, pentru cine stie sa o asculte, asa ca momentan e doar asteptare.
Moment bun pentru povesti, mai ales ca isi fac aparitia si localnicii, si
intr-un final si brasovenii. Desi
veteranul locului, cu vesnica punga de seminte si voie buna este prezent, gurul
locului, trudeste pe undeva pe la munca, asa ca nu poate pacali pe nimeni cu
obisnuitele-i: ce buna era asta de plecat , uite acuma vine, hai mosule ca azi
urci la 3000. Adevarul este ca de obicei cam ce spune se aplica pentru el.
Restul, nefiind guru, raman la fundul ceaunului, bieti aspiranti la salasul
zeilor in inaltimi.
Stau in pozitia Sumuleu si astept sa
vina totusi aia. Pozitia asta e cam asa: iei aripa, o intinzi, te legi la ea,
cu combinezon, casca si manusi, si stai in soare dospind, cu ochii la niste pui
de plopi mai jos in camp. Aia buna,
incepe prin a misca plopisorii, urca pe panta in vuiet de padure, si daca esti
pregatit, indata ar trebui decolat sa te salte peste copaci si sa te duca la
nori. Ziua noastra a tot fost plina de din acelea bune, dar mici. Am tot aterizat pe
panta, caci de dus la nor nu a dus niciuna. Veteranul locului, mai prieten cu
ele a tot stat din una in alta. Mai jos, fratii, si ei cu puii de barza
aspiranti la alea bune in curand, au tot dascalit pe limba lor de au ragusit.
Brasovenii, dascal si copii ai cerului, in culmea fericirii au tot topait si ei
pana dupa-masa, vasluianul a tot stat la povestit si uite asa ne-a prins pe
toti buna si blanda briza de seara, care a ridicat in aer un intreg contingent
multijudetean, impestritand culorile locului cu alte culori mai vii, virgulite
colorate profilate pe profilul soare-apune, intretaindu-se si plutind peste tot
dealul. Mestecenii, pinii si alte soiuri lemnoase aclama si ei briza facand
dulci valuri de padure ca niste suporteri fericiti in tribuna lor nemiscata de
secole, vario canta melodia lui de urcare, fara sa mai schimbe notele iara noi
ne plimbam, fiecare cu ale lui in aerul serii, pana cand, ramasa fara aer cald,
valea ne coboara rand pe rand la poalele Sumuleului, batran domn ce vegheaza
targul din centrul ei.
Animat de faptul ca mai faci si
ceea ce ai nevoie nu numai ce vrei, am ramas in noaptea aceea acolo, cu
vasluianul nostru, tot mare iubitor de natura si frumos, dar si povestitor
neintrecut. Siti ce placut trece asa o seara cu povesti, cu soarele care apune
peste oras, cu fumurile care se latesc si atarna grele peste case, cu linistea
care se asterne peste padure, intrerupta doar ici colo de catre un claxon de
automobil, venit de jos din targ, o voce de copil, care se aude de departe, un
strigat al celor intarziati pe camp la cartofi ? Apoi luminile de jos devin din
ce in ce mai numeroase, linistea mai grea si doar fosnetul padurii care toarce
povestea ei de noapte mai tulbura linistea. Sa tot ai parte si de o o mie de
nopti din astea si tot nu te-ai satura. Nici nu stiu cum a trecut seara aceea,
zau asa.
Si acum cam urmeaza partea a doua a
povestii asteia. Hasmasul Mare. Desi n-ati crede-o chiar din prima, masivul
asta e frate bun cu Oltul si Muresul care izvorasc din pantecele lui. Si desi
nu ne intereseaza prea tare, caci noi ne cocotam ceva mai sus, de izvorul
Oltului, detaliul asta merita
mentionat. Ar mai fi si altele scrise in
carti de stiinta sau cuprinse in slove de poeti, dar sa ne rezumam la orasul
Balan, unde ne regasim in dimineata urmatoare, fratii ungureni, moldoveanul
nostru si eu, unicul mitica pripasit pe acele meleaguri la poalele Hasmasului
cu parapanta in spate. Din ce au avut din ce n-au avut, gazdele ne imbuiba cu
ciucalate, daca nu gasisem eu in Ciuc, tot m-au gasit ele pe mine, covrigei,
mere si toate cele de trebuinta unei indelungate urcari pe creasta muntelui, sa
dea putere si carbohidrati picioarelor, sa nu-l ia pe vreunul cu lesuiala tocmai
acuma in ziua a mare, pregatita inca de asta primavara. Asa ca purcedem in sus pe poteca de padure,
racoroasa si inmiresmata de molizi si cred ca si ceva paltini, fiecare cu
gandul si ritmul lui. Vorbe unguresti, vorbe romanesti, cate un hohot de ras, si
cate o pauza mai mica sau mai mare, dupa puterea fiecaruia. O oprire la
adapatoarea unui izvor, una intr-o poienita, alta la Stanca Singuratica,
strajer solitar al Hasmasului, si uite asa in doua ceasuri suntem sus pe un
platou mare, inierbat si impestritat cu floricele, leoarca de sudoare dar
fericiti nevoie mare, fiecare gesticuland si zicand cate ceva pe limba lui.
Ziua se arata minunata si locul la
fel. Inchipuiti-va un camp in varf de munte, cu iarba deasa si moale, atat de
deasa si moale, incat povestitorii locali ne spun cum aterizau cu avionul pe el
in timpului razbelului mondial. La apus depresiunea Harghitei, la rasarit
undeva departe se vede Ceahlaul, iar mai aproape incoace si incolo, stancarii,
paduri de molid, stanci solitare si un card de turisti care se uita curiosi sa
vada ce facem noi acolo cu rucsacii aia supradimensionati. Le dam satisfactie
si decolam pe rand, colorand cerul, urcand in termici tapanoase si zbanghii,
care dintre stanci, care de pe platou, invartind, urcand, coborand, frematand in rand cu aerul, clatind ochi si
suflete, lasand grijile lumesti departe jos la masini. Moara Dracilor mai sufla
cate una in sus de ne zgaltaie din temelii, chingile pocnesc, vario urla,
carpele freamata a inchidere si uite asa mai urcam nitel. Si cand colo, dupa
cum zice vasluianul nostru, pe la doua mii, parca iera unul cate ti astepta cu
un bat acolo sa-ti deie in cap. Neah, inapoi cu voi, na-va si cateva ! Ne
tragea de aripi, ne sucea, ne cobora la loc, iara noi faceam ce faceam si tot
acolo urcam. Alooooo, Brasovul ?! Ce faceti voi acolo, se aude ? Se aude, voi
unde sunteti ? In Hasmas. Care Hasmaaaaas ? Ala maaaarele ! Si e bine la voi ?
Foaaaaaarte bine. Uite asa ii aud la
radio pe cei din Postavarul, altii lipiti de cer, undeva departe in soare.
Halitorii de kilometrii s-au dus
invartindu-se, disparand undeva departe spre Trei Fantani. Gurul local, care
urcase muntele parca intors cu cheia, si-a luat revansa fata de ziua de ieri
nezburata. Noi astialalti, halitorii de gulas la cazan, ne scoboram pe rand,
odata satui de zbor pe mare imas pe firul vaii, aterizand care mai lin, care
mai trantit, si unul cu casa pe varf de deal direct la el in ograda.
Ne strangem la loc ferit pe mal de
parau, unde fierbe pe pirostrii cazanul
cu pricina. Dilema mare. Eu carne nu manc, dar cazanul mirosea asa de bine,
foamea era asa de mare, locul asa pasnic, ca m-am stricat de data asta si rau
nu mi-a parut. Mi-a parut rau ca a trebuit sa o tai spre casa, atras de
grabnice trebi dregatoresti a doua zi, lasand Hasmasul cu ceaunul lui cu tot inconjurat
de zburatori tot mai departe. Ce or fi facut oare duminica ?
P.S: Multumiri organizatorilor;
P.S 2: Frumoasa tare zona aia.
Fiti uniti,
Cata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu