joi, 8 aprilie 2010

Aterizarea...in deriva pe vint lateral

Aterizarea cu parapanta în derivă. Ai decis să aterizezi dar vântul nu e în lungul axei de aterizare. Vei fi nevoit să zbori în derivă, zburând relativ într-un unghi oarecare cu axa faţa de sol. Să consideram că vântul bate din stânga. Dacă iţi menţii capul de zbor aliniat la axa de aterizare, traiectoria ta va descrie o linie înspre dreapta axei de aterizare, ajungând în dreapta locului de aterizare. Mai devreme sau mai târziu va trebui să compensezi această deviaţie. Depinzând de mărimea componentei laterale a vântului, va trebui să zbori pe o direcţie deviată de axa aterizării. A deriva nu înseamnă a vira încontinuu. Cel mai scurt drum nu este întotdeauna obţinut dacă zbori cu faţa la ţinta.

Aterizarea cu parapanta lânga/în ploaie. Plouă zdravăn la orizont (10+ km). Aşteaptă-te ca vântul să se inteţească puternic în timp ce vii la aterizare, din cauza acestui “duş” de aer rece care loveşte solul.

Vei ateriza cu parapanta într-o zonă cu vânt tare. Aminteşte-ţi că o lizieră de copaci sau o casă pot induce turbulenţe pâna la de 10 ori înălţimea lor. Cu cât vântul este mai puternic, cu atât mai puţin trebuie să frânezi parapanta.

Aterizarea cu spatele. Dacă eşti surprins că zbori în spate la aterizare, răsuceşte-te în seletă încrucişând chingile. Nu frâna deloc parapanta.E mai uşor să fugi în faţă decât în spate.”
Jerome Daoust

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu