joi, 8 aprilie 2010

Termica...

“Când intri într-o termică puternică, simţi că te balansezi în faţa parapantei şi eşti tras în sus. Trebuie să ridici mâinile şi să dai viteză parapantei. Odată intrat în termică, redu viteza dar nu mai mult decît cea optimă ( la viteză minimă de înfundare). Mai important decât să zbori cu viteză minimă de înfundare este să te concentrezi asupra centrării în termică (folosind vario). Când ieşi din termică fi gata să frânezi parapanta deoarece o să simţi că te balansezi în spatele parapantei.
Centrarea în termică – Folosind variometrul. Cel mai simplu şi eficient: Cînd vario arată creşterea vitezei de urcare, deschide virajul, poţi chiar zbura drept un timp. Dacă viteză scade, strânge virajul, deoarece te depărtezi de miez. Nu e nevoie să iei în calcul întârzierea dată de vario, pentru că de obicei acesta arată viteză medie din ultimele secunde.
Dacă o termică puternică îţi ridică o parte a parapantei (seleta este ridicată pe acea parte), cealaltă parte este mai puţin încărcată şi poate avea o închidere (asimetrică). Vei simţi comanda din exterior că devine moale. Trage de comanda moale pentru a creşte unghiul de atac al părţii ridicate şi a preveni o închidere (asimetrica). Odată revenită presiunea în comandă, alege între a reintra complet în termică sau a o părăsi, dar nu rămîne în zona de tranziţie verticală din jurul ei.
Axa termicii este înclinată de vânt proporţional cu viteza de urcare a aerului din ea şi cu viteza vântului. Când urmăreşti o termică peste creasta unui munte, e normal să te vezi deplasat în spatele ei, pe măsură ce urci. Dar aminteşte-ţi că odată ce părăseşti termica vei fi nevoit să revii în faţa pantei. Vei avea de înfruntat un vânt de faţă.
Eşti departe de orice pantă, şi ai trecut prin ceva ascendenţă care acum nu mai e. Te întrebi în care parte să faci un viraj de 180 de grade că să intri iar în ascendenţă. Fă-l în partea care ţi-a ridicat cel mai mult parapanta cînd ai trecut prin ascendenţă, acesta te va apropia de miezul termicii.
Te roteşti în aceeaşi termică cu altcineva, la aceeaşi altitudine, descriind cercuri lărgi. Observi deodată că celălalt se înfundă tare. Strînge virajul că să eviţi zonă descendentă. Cînd celălalt va reveni în termică va fi sub tine.
Zboară în direcţia în care “aerul nu te vrea”. Termica încearcă să te dea afară, creând o pantă virtuală datorită variaţiei de ascendentă din interior.
Termică în apropierea pantei. Făcînd 8-uri poate fi mai bine decît să spiralezi dacă este riscul de a percuta panta.
De la Robbie Whittall : Când simţi că o termică îţi ridica o parte a parapantei, frânează acea parte, contiunuă să zbori drept, dar dacă senzaţia scade, virează mai mult în acea parte pentru a menţine acea senzaţie. Dacă manevra este executată corect, te vei afla într-un cerc în jurul termicii. Iată că ştii diametrul termicii. Apoi strînge virajul.
Dacă pierzi termica. Fă cercuri lărgi că să o regăseşti, uitându-te în acelaşi timp la piloţii de sub tine, ca să vezi dacă mai ai timp să foloseşti termica lor. Termicile active pentru piloţii de deasupra pot fi epuizate la înălţimea ta.
Deci termica în care ai fost te-a ridicat ceva, dar acum este prea slabă. De asemenea ştii că de obicei termica este acolo unde te afli. Mulţi piloţi nu se străduie să-şi minimizeze viteză de coborîre, gândindu-se că ceva care nu le face variometrul să ţipe nu e bun. Concentrează-te să stai în zonă, coborând cât mai puţin posibil. Activitatea termică este ciclică cu o perioadă de aproximativ 15 minute ( de fapt între 5- 30 de minute).
Dacă vezi ramurile mişcându-se jos, înseamnă că trece o termică. Mergi în acea zonă să o găseşti (doar dacă nu eşti deja în ascendenţa bună). Alt indicator de termică este un roi de gâze care urcă. Vara poţi vedea petale urcând. Dacă deodată miroşi ceva urât, de obicei vine de jos, cu termica.
De câtva timp zbori în aer calm şi deodată intri în descendenţă. Înseamnă că e ceva ascendenţă mai încolo, asa că nu vira prea repede. De obicei lânga descendenţe sunt ascendenţe, caută-le.
O coloană termică puternică este un obstacol pentru vânt. Dacă eşti în zona de sub vânt, aşteaptă-te la turbulenţe plus descendenţă. Dacă trebuie sa părăseşti termica, fă-o în vânt. Această regulă nu se aplică când faci zbor de distanţa.
Deplasarea miezului termicii. Vântul determină ca miezul termicii să fie deplasat înspre vânt. Gândeşte-te la secţiunea orizontală a termicii ca la o picătură de apa căzând orizontal în vânt. Dacă intri în termică de sub vânt, zboară mai în faţă ca să găseşti miezul real ( mai calm şi mai larg), nu sta în zona tulburată de ascendenţa din coada termicii. ”
Trucuri pentru parapantişti – Jérôme Daoust

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu